Certurile anticipate

July 16, 2011 § 4 Comments

sunt cele mai nasoale, pentru că nu îşi au rostul. Şi mai au şi sâmbure oltenesc.

Încă de când sunt mic mi s-a spus “Uite copile ce a făcut ăla, să nu faci şi tu că el.”, cu scopul de a mă face pe mine să înţeleg că nu e bine să o iau pe un drum greşit.

Când am mai crescut şi am ajuns la liceu, abordarea s-a schimbat, eram mai mare şi înţelegeam acum: “Nelu a lu’ Ion a luat maşină lu’ maica-să şi a condus prin oraş. Voi ăştia, tineretul, nicio bază în voi, toată ziua cu calculatorul ăla al vostru în faţă, nici nu mă mir că aşa faceţi!”

Într-un timp credeam că sunt Mântuitorul însuşi, eram certat pentru toate greşelile altora.

Nu contest metodele de educaţie pentru că nu sunt în măsură, dar asta chiar e exagerată. După o asemenea ceartă gratuită, copilul de obicei înţelege un lucru de care înainte nu era sigur, acela că părinţii lui sunt absurzi şi uşor cu mentalitate comunistă.

(Pe vremea comuniştilor, unii muncitori în fabrică ieşeau dimineaţa de la muncă, din schimbul de noapte, stăteau la crâjmă până seară şi când ajungeau acasă băgau bătaie-n neveste, ca mai apoi să povestească şi să compare poveştile la serviciu. Ceva de genul:

– Ba Nelule, am bătut-o ieri pe nevastă-mea bine de tot, i-am dat vreo 2 pumni de a rămas întinsă pe podea şi apoi i-am strigat să se ridice (să-i mai dau).
– Eu i-am dat cu cureaua peste spate de am înroşit-o toată, pe a mea. Urla ca din gură de şarpe.
– Mamă, ce idee mi-a venit. Lasă că o bat şi eu pe a mea cu cureaua şi dupăia-ţi spun, să vedem care strigă mai tare.)

Where Am I?

You are currently browsing entries tagged with oamein at Condomized!.