Mahmureala gândurilor

July 26, 2011 § 5 Comments

Protagonistul, Ulise Odiseul povestirii mele, sunt chiar eu, Răzvan Zaharia.

Astăzi, ziua în care am pus primul punct pe coala albă este şi ziua când viaţa mea a luat o întorsătură ciudată. Şi m-am decis să scriu, pentru că înşiratul gândurilor pe hârtie mă calmează, sau cel puţin mă distrage, mă ajută să nu mai aud fiecare ticăit al secundarului şi să suspin.

Sper doar să-mi pot duce la capăt ideea, să nu o abandonez prematur, cum am mai făcut nu de puţine ori când am dat de greu. Nu se poate să nu reuşesc, pot să fac orice, atâta timp cât îmi doresc cu adevărat. Nu sunt talentat, dar sunt dispus să muncesc mult, nu vreau bani, nu vreau faimă, nu vreau decât să îi dovedesc ceva unei singure persoane. Cât de greu poate fi să-i dovedesc fostei prietene, că pot duce la bun sfârşit ceva complet străin mie, doar prin muncă şi dăruinţă? Asta ar fi formula supremă care să susţină afirmaţia “deşi suntem diferiţi, putem avea o relaţie foarte bună, aproape perfectă.” . Deci, acum nu scriu o simplă povestioară, încerc să dovedesc că dragostea poate face fericiţi, unul alături de celălalt, doi oameni complet diferiţi ca obiceiuri, dar apropiaţi ca personalitate.

Încă de dimineaţă am presimţit că ceva rău urma să mi se întâmple azi, m-am trezit speriat şi cu dureri de cap. Totuşi, nu mă aşteptăm ca Mădălina, persoana pe care ieri o credeam sufletul meu pereche să-mi spună astăzi că ne despărţim.

Nu a fost o conversaţie faţă în faţă, mi-a transmis totul prin intermediul cutiuţei ăleia nenorocite cu butoane, pe care noi o numim telefon mobil. Obiectul care ar trebui să ajute oamenii să comunice, dar de fapt strică tot pentru că îi împiedică să îşi vadă reacţiile. Obiect pe care l-am spart de ciment în şase, cu un zâmbet nebun pe chip.

Nu ştiam ce era de făcut în continuare. Nici nu îmi amintesc cum a fost când am fost ultima dată părăsit. O bună perioadă de timp am fost rece şi mi-am ţinut în frâu sentimentele. Mai exact, de când m-am despărţit de fostă şi până când mi-a intrat pe sub piele această făptură micuţă, brunetă, cu chip angelic dar încăpăţânată şi complicată.

Unii se apucau sau reapucau de fumat după un asemenea moment, alţii mergeau în cârciumă şi îşi îmbătau gândurile, iar cei mai vulnerabili dintre toţi, se sinucideau. Eu nu aveam de gând să fac niciun astfel de lucru, de abia am reuşit să mă las de fumat şi nu mai vroiam să miros a scrumieră şi mentă şi nici nu aveam de gând să beau. Gândurile mele sunt deja mahmure, mi-au umplut capul de “de ce?-uri” şi stomacul de fluturi enervanţi, chinuitori, care parcă mă devorează din interior spre exterior, cu un comportament total opus celor ce apar când suntem îndrăgostiţi.

M-am urcat pe acoperiş, mi-am găsit un loc bun, de unde puteam vedea atât oraşul cât şi dealul şi am început să contemplez. Nu aveam niciun fel de gând rău, nu mă gândeam la sinucidere sau la prostii de genul ăsta, după cum a spus şi Mădălina “eram prea leneş” şi prea puţin curajos aş adaugă eu, pentru un asemenea lucru. De fapt, toată viaţa am fost de părere că sinuciderea este laşitatea de a-ţi trăi viaţa şi de a înfrunta destinul, dacă o exista aşa ceva. Sinuciderea necesită un deficit de gândire, de fapt, nu curaj.

Dar eu dintotdeauna am fost o persoană aparte, zâmbeam când trebuia să râd, râdeam isteric când mă lovea câte un necaz neprevăzut, nu ştiam să fac complimente dar întotdeauna lumea înţelegea că am cele mai bune intenţii şi aprecia cuvintele mele.

Am continuat să stau acolo sus şi să mă gândesc, la o mulţime de lucruri care au trecut dar au lăsat urme adânci, asemeni unor scobituri făcute de soldaţii cu baionete sclipitoare şi foarte bine ascuţite pe copacii care aveau scopul de a marca ceva, în personalitatea mea. Mă simţeam ca un veteran, un veteran al sentimentelor şi al vieţii, care înfrunta razele violenţe ale soarelui, de acolo de sus, doar cu o pălărie rotundă de pescar şi cu un creion şi o foaie, pe care urma să măzgălesc gânduri şi idei.

După aproape o oră am coborât să-mi iau altă foaie pentru că pe prima o epuizasem, scrisesem despre ultima mea relaţie, cea cu Mădălina. Foaia era trei sferturi plină de tăieturi, doar şlefuirea ideilor pe hârtie implică multe corecturi. Forma finală a scrierii mele suna aşa: “Nu pot să spun ca regret că am întâlnit-o pe domnişorica asta. M-a făcut să o iubesc, exact ca-n filme. De fapt, tot ce s-a întâmplat a fost ca un scenariu de film. Am primit, la fel ca un actor bun de la Hollywood, surâsul celei mai frumoase fete, dar l-am şi pierdut uşor, după un discurs din care reieşea că eu nu greşisem atât de rău, dar ea nu mai era capabilă să se implice emoţional.”

Nu am mai reuşit să îmi păstrez calmul iniţial şi am coborât de pe acoperiş, gândindu-mă că 3 secunde de întunecare mentală ar fi reuşit să îmi pună capăt vieţii, să-mi ia darul primit de la părinţii mei şi aprobat de Dumnezeu.

Am mototolit hârtia pe care-mi zugrăvisem sentimentele şi am fugit în camera mea, hotărât să dorm şi mâine să fiu un alt om. Nu aşteptam o mare transformare, speram doar să fiu capabil să nu-mi mai plâng de milă şi în ziua următoare.

3 : treişdoi

July 14, 2011 § 3 Comments

Era 3:32. M-am trezit singur, debusolat, într-un pat mare şi comod. De abia făcusem ochi, lumina încă mă deranja. Luna părea cel mai mare inamic. Era plină şi luminoasă şi trimitea raze asupra mea. Raze ce deveneau roşii, după trecerea prin draperie. Poate vroia să mă facă să realizez că nu sunt la mine acasă. (Eu am dreperii verzi.)

M-am foit puţin şi am auzit nişte pantofi roşii cu toc imens, de damă, căzând pe podea zgomotos. Am început să mă uit în jur. Fiecare centimetru îmi era străin. Pereţii albi şi mobila puţină făceau camera să pară imensă. Pe noptieră era o sticlă de vin roşu, goală şi două pahare, unul răsturnat, spart şi celălalt în picioare. Am putut observat şi o scrumieră rotundă şi mare plină cu ţigări subţiri stinse. Sigur nu sunt ale mele, eu nu fumez scobitori, mi-am zis.

Am continuat să scanez cu privirea locul. Eram încă în pat, stăteam în acelaşi loc de când am deschis ochii, acoperit pe jumătate cu un cearceaf răcoros, alb şi cu pieptul gol. Mi-am văzut blugii maro aruncaţi în mijlocul camerei şi cămaşa atârnândă pe un spătar de scaun. Nu m-am gândit nicio clipă să mă ridic şi să mă îmbrac.

Am mai observat o măsuţă pitică şi două scaune turceşti, ca nişte perne rotunde şi moi. Pe măsuţa erau 2 căni de cafea, ambele goale, 2 linguriţe şi un recipient cu zahăr. Camera era unisex, să zicem, nu îmi puteam da seama dacă era a unei fete sau nu. Dar bazându-mă pe logică şi pe gusturile mele, sigur era camera unei tipe.

Devenisem fascinat. Am privit în continuare, foarte atent la detalii, să pot să-mi dau seama ce fel de persoană locuia aici. Am văzut şi o rochie roşie aruncată, undeva sub măsuţă. Lucrurile se mai limpeziseră în mintea mea, totul devenea mai descifrabil. Şi sigur asta era camera unei feţe. Sau măcar azinoapte am beneficiat de o prezenţa feminină . Două linguriţe de cafea, două căni, două pahare de vin roşu, sigur n-am privit meciul aseară.

Din senin, mi-a apărut un zâmbet tâmp pe faţă. Încercam să înţeleg cum a ajuns rochiţa sub măsuţă şi blugii mei în mijlocul camerei. Şi cum de cămaşa mea era aşezată pe scaun, spre deosebire de pantaloni, care evident ca au fost aruncaţi acolo. Erau cam doi metrii până la măsuţă, de aici din pat. Mereu mi-a plăcut dezbrăcatul “€œdin mers, în drum spre pat”, pentru că de obicei urma ceva plin de încărcătură afectivă. Zâmbetul mi s-a lărgit, aproape că-mi acoperea faţa. Ori m-am îmbătat, ori am făcut sex. Nu mă doare capul prea tare şi mă ştiu rezistent la vin roşu. Un litru în doi e rezonabil, deci am făcut sex.

Dacă gagica e urâtă? Nu mi-am putut crea o imagine clară asupra damei la care mă aflăm şi optimismul mi-a dispărut. Zâmbetul larg s-a transformat într-unul de om speriat, îngrijorat. Am decis să cotrobăi prin sertarele camerei, să-mi fac o idee despre dimensiunile norocoasei. Pantalonii, tricourile, sutienele şi chiloţii ofereau informaţii preţioase. A mai rămas doar să găsesc asemenea articole vestimentare. M-am dat energic jos din pat şi m-am dus glonţ la şifonier.

Am deschis uşa din mijloc. Nu ştiu de ce pe cea din mijloc. Nimerisem compartimentul cu sutiene. Am început să răscolesc. Sutienele nu erau deloc mici. Lasă, mie-mi plac fetele dotate. Am deschis următorul compartiment. Am găsit multe tricouri şi cămăşi. Am scos random un tricou şi am făcut ochi mari. Tricoul era imens, cred că îmi venea şi mie. O fi tricoul de dormit, mi-am zis. Am luat alt tricou. Şi ăla era la fel de mare. Am nimerit în dulapul cu haine de dormit, precis. Pe naiba, gagica e imensă. În alt sertar am găsit şi o pereche de chiloţi, greţos de mari şi situaţia îmi părea clară, fata mea misterioasă era o elefantică. M-am aşezat pe pat şi am început să râd de nebun, cu sonor. Am făcut sex cu Fiona lui Shrek, mă gândeam.

S-au auzit paşi. Duşumeaua veche scârţâia la fiecare contact cu exteriorul. Venea gagica elefant, mă gândeam eu, înspăimântat. Sau mai rău, Shrek nervos.  Uşă s-a deschis încet.

Era o fată subţirica şi frumuşică, cam de 1.75, cu părul brunet, lăsat liber şi ud. Purta un halat de baie şi îi puteam observă lenjeria roşie. Avea o urmă rotundă pe gât care părea proaspătă. A început să-mi vorbească, zâmbintoare:

–  Te-ai trezit deja? E 4.

Nu am zis nimic. Nu ştiam cine e, dar părea interesantă.

– Eşti dezorientat, probabil nu ştii nici cine sunt. Sunt Mădălina, prostuţule, ştii, te-ai oferit ieri să mă conduci acasă…
– Probabil. Auzi, dacă tu eşti subţirica, de ce toate hainele din dulap sunt 3 numere mai mari?
– De asta erai tu speriat, mi-a spus râzând. Ţi-am spus că mai stau cu o faţă-n casă, beţivule.
– M-am îmbătat aseară?
– Nu.
– Am făcut sex?
– Pui prea multe întrebări. Bei o cafea?

Nu mi-a răspuns. Mi-am adunat hainele din cameră şi apoi m-am îmbrăcat. Am băut cafeaua şi am început să povestim. Tot ce-mi spunea părea nou pentru mine, iar eu nu mai aveam niciun secret. Îi spusesem ieri tot, ca la un interogatoriu la poliţie.

Se făcuse 8 jumătate. M-a sărutat şi a început să gătească. Am mâncat şi am mai povestit până la 10 iar apoi am plecat acasă.

Când mi-am pus cămaşa la spălat am găsit în buzunar un bileţel.

“€œA fost frumos aseară. Şi amuzant dimineaţă, că tu nu-ţi aminteai nimic. Şi da, am făcut sex. Sună-mă, când vrei. 07..Mădălina”

Vanilla flavoured mind twister

June 30, 2011 § 10 Comments

M-a văzut când am privit-o. Ştiu că nu trebuia să întorc capul. Acum am înţeles că asta a fost greşeala fatală, greşeala care a făcut-o să înţeleagă că încă-mi pasă, greşeala care nu-mi dă credibilitatea de care am nevoie să îi spun că între noi totul s-a terminat, greşeala care nu îmi oferă nicio şansa de scăpărare.

O simplă privire nesemnificativă îi da şansa să îmi strice viaţă din nou. O să îmi între iar pe sub piele, aşa cum a reuşit să facă mereu când eram certaţi/despărţiţi. O să fiu obligat iar să-i suport zâmbete tâmpe pe care le arunca în toate momentele neamuzante, chiar dacă noi o să fim doar amici. Dar nu o să pot deţine controlul, nu în faţă ei.

Îmi amintesc cum a fost când am vrut să-i explic că noi doi nu mai putem fi împreună. Terminam de vorbit, ea zâmbea şi se comporta ca şi cum nu ar fi fost nici o problemă între noi. Ca şi cum ea ar fi rămas prietenă mea, dar eu mă jucăm şi pretindeam că nu sunt prietenul ei.

I-am spus: “Nu putem să mai fim împreună. Nu mai vreau să fim împreună, să mă răneşti la fel. Sincer. Nu e bine nici măcar că vorbim. Hai să nu mai vorbim, niciodată.” Ea m-a privit senină şi mi-a aruncat un “Ai rămas tot la fel de drăguţ, doar că ai mai crescut. Mi-a fost dor de tine, în toţi aceşti ani în care nu ne-am văzut şi vorbit deloc.” (Trecuseră totuşi 3 ani, acum nu mai eram liceeni fără griji şi prejudecăţi)

Eu: “Au trecut 3 ani, am reuşit să uit de tine şi am fost fericit. Foarte fericit. Mi-am construit o viaţă noua, nu am mai încercat să înţeleg de ce ai plecat când totul era aşa frumos şi astfel am putut să fac un pas înainte, să nu mă mai urăsc în fiecare zi. Am fost capabil să alung fiecare amintire ce mă legă de tine şi apoi, într-un final să îţi neg existenţa. Iar acum nu mai pot face la fel pentru că eşti în faţa mea. În carne şi oase. Pot să te văd, să te ating, să îţi vorbesc, să-ţi simt acelaşi parfum de vanilie care în trecut mă făcea cel mai fericit om.”

Ea: “Eşti un scump. Ai reuşit să ajungi la o facultate bună, genul de facultate la care tânjeai încă de când eram adolescenţi. Felicitări. Eu după bac nu m-am înscris la nicio instituţie de învăţământ superior. Am continuat să pictez, acasă, pentru mine. Ştii că nu mi-a plăcut niciodată şcoală, eu sunt artistă.”

Eu: “Nu îţi ajunge o revenire teatrală să fim iar împreună. Nu se poate să…” M-a întrerupt, a început să vorbească, repede şi hotărâtă.

Ea: “Nu mă interesează că ai prietenă, tu trebuie să fii prietenul meu. Suntem făcuţi unul pentru celălalt. Nu ne-am schimbat deloc, nici eu nici tu. Doar am crescut. Cum o cheamă? Dă-i papucii. ”

Eu: “Nu, nu îi dau papucii.”

Ea: “Bine atunci. Nu-i da papucii. O să fiu şi eu prietena ta. O să accept să fiu cea de-a două femeie din patul tău. Nu mă deranjează, e mai bine decât nimic.”

Eu: “Nu se poate asta! NU! (am spus răstit). O iubesc!”

Ea: “Termină o dată. Ştiu eu cum iubeşti tu. Şi cât de “uşor” spui că iubeşti pe cineva. Ştiu şi că mă iubeşti pe mine. Nu vreau să mi-o spui, nu e nevoie. O simţ. Flacăra din sufletul tău încă arde pentru mine.”

Eu: “Nu, nu te iubesc. De fapt, te urăsc! T E  U R A S C ! Din tot sufletul. Eşti posesivă, faci doar cum vrei tu, niciodată nu explici nimic, mereu dispari. Nu te mai vreau în viaţa mea, nici pe tine nici parfumul tău de vanilie.”

Ea: “Bine, bine, bine. Vorbim mâine pe la 8. Te sun eu. Şi ai face bine să răspunzi sau o să te trezeşti cu mine la uşă. Acum o să plec, undeva… Papa.”

Eu: “Unde Dumnezeu pleci? Nu cunoşti oraşul şi nici nu ai la cine să te duci.”

Şi a plecat, mi-a strigat doar “Papaaaaa! Ne vedem mâine!”, când deja făcuse 4-5 păşi. Nu s-a uitat înapoi. Deloc.Şi dacă s-a uitat, a avut grijă să nu observ.

O urăsc! De ce a trebuit să vină neinvitata-n viaţă mea? Doar prezenţa ei îmi face atât de mult rău. Şi mai şi vorbeşte…

 

Mimii care se iubesc la fel ca noi.

June 15, 2011 § 7 Comments

Dacă da, cum “sună” un “te iubesc”, la mimi?

Se ceartă şi ei, ca celelalte cupluri?
Cum pot fi la fel de expresivi şi fără cuvinte?

S-o îmbrăca şi gagica mim în pijămăluţe albe cu dungi negre, ca tipul mim? O fi având şi lenjeria în ton cu pijamaua?

(O fi atrasă şi de tipi normali, care se îmbrăca colorat? Că dacă da, vreau şi eu să cunosc o gagică din asta. Sau măcar să văd un zâmbet sincer, de fată mim.)

De ce mi s-o fi pus pata pe fetele mim?

Where Am I?

You are currently browsing entries tagged with fictiune at Condomized!.