Ploaie, alergătură, bilete tren, linia 4, pierdut carte : (

June 25, 2011 § 3 Comments

M-am organizat nemţeşte. La 5 : 47 aveam trenul spre Bucureşti, iar eu la 5 25 încă închideam fermoare.  Pe la 5 : 35 am ieşit din casă şi am luat-o la fugă prin ploaie, cu geanta pe umăr şi trollerul după mine.

La 5 : 43 eram în gară şi căutăm disperat legitimaţia de student pentru reducere. Într-un final am găsit-o, i-am dat-o doamnei care mă grăbea că pierd trenul şi am fugit spre linia 4. Evident, datorită repezelii am uitat să închid geanta şi mi-am pierdut din lucruri pe drum. Am realizat abia în tren că-mi lipsesc foile şi cartea. (Am pierdut foile pe care-mi scrisese mama o reţetă de bucătărit şi o carte împrumutată, pe care nici n-am apucat să o citesc.)

Există şi o parte bună, totuşi. De fapt două. Nu am pierdut trenul şi am prins loc la geam, cu priză funcţională! (deci mergea priza!!!)

Poate că data viitoare o să mă organizez în aşa fel încât să ajung cu 15 minute mai repede, să am timp să mă plictisesc pe peron şi să beau o cafea.

Oricum, niciodată nu o să renunţ la tren pentru autobuz, decât dacă n-o să am încotro. Prefer să ajung mai târziu puţin dar să stau comod, unde-mi convine mie mai bine. Şi în timpul pe care-l fac în plus îi bat pe huni la age of empires sau citesc. (de abia aştept să termin “€œFemei” de Charles Bukowski, ca să pot să o critic cum trebuie, cu ironie şi toate cele.)

Advertisements

Tagged: ,

§ 3 Responses to Ploaie, alergătură, bilete tren, linia 4, pierdut carte : (

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Ploaie, alergătură, bilete tren, linia 4, pierdut carte : ( at Condomized!.

meta